Îl recomand cu toată încrederea pe domnul doctor Isa Raid! Am apelat la dumnealui pentru o otoplastie, iar experiența a fost una excelentă de la început până la sfârșit. De la prima întâlnire m-a făcut să mă simt în largul meu, ca și cum aș fi vorbit cu un prieten foarte bun. Este un medic foarte prietenos, încurajator și comunicativ, explică fiecare pas al intervenției și oferă sfaturi foarte utile, astfel încât să ai încredere și să fii liniștit. În timpul operației a dat dovadă de un profesionalism impecabil. Chiar și pe masa de operație a reușit să mă relaxeze prin felul său de a comunica și prin glumele făcute la momentul potrivit, ceea ce m-a ajutat enorm. Și asistentele sale merită toate aprecierile. Au fost extrem de atente, amabile și profesioniste. După operație, pe toată perioada recuperării până la control, au fost disponibile la orice oră pentru a răspunde întrebărilor și pentru a se asigura că totul decurge bine. Domnul doctor Isa Raid este un medic care își face meseria cu pasiune și respect față de pacienți. Împreună cu echipa sa formează o echipă de nota 10. Le mulțumesc din suflet pentru tot și îi recomand cu cea mai mare încredere tuturor celor care își doresc un medic de excepție!
Recenzii (149)
Vezi toate pe Google Maps ↗Merg la domnul Dr. Raid Issa din 2021 si, de atunci, nu am mai simtit nevoia sa apelez la alt medic. Intre timp m-am mutat din Iasi, insa de fiecare data cand am nevoie de o interventie sau un tratament, ma intorc cu incredere aici. Am facut atat interventii chirurgicale, cat si proceduri non-invazive, iar rezultatele au fost de fiecare data impecabile. Unul dintre cele mai frumoase complimente pe care le primesc este ca totul arata foarte natural, iar acest lucru se datoreaza profesionalismului si simtului estetic al domnului doctor. Dincolo de calitatea serviciilor, apreciez foarte mult faptul ca este un om cald, rabdator si implicat. Isi face intotdeauna timp sa explice, sa raspunda intrebarilor si sa ofere sfaturi sincere, chiar daca uneori acestea inseamna sa recomande mai putin decat ai fi cerut, pentru ca pune pe primul loc binele pacientului si rezultatul pe termen lung. Multumesc, domnule doctor, pentru toti acesti ani in care m-am simtit pe maini sigure. Profesionalismul, onestitatea si atentia la detalii sunt motivele pentru care va recomand cu toata increderea.
Am avut o experiență excelentă în urma intervenției de blefaroplastie inferioară și îi sunt profund recunoscătoare domnului doctor pentru profesionalismul, atenția și grija de care a dat dovadă. Pe lângă faptul că intervenția a decurs foarte bine, am apreciat enorm că a vorbit cu mine pe tot parcursul operației, explicându-mi fiecare etapă și oferindu-mi în permanență încredere și liniște. Calmul lui a făcut ca întreaga experiență să fie mult mai ușor de gestionat. Recomand cu toată încrederea acest medic tuturor celor care își doresc nu doar rezultate foarte bune, ci și să fie tratați cu respect, răbdare și profesionalism!
Dr. Issa Raid…😌 Am avut la dl doctor interventia de augmentare mamară și pot spune că dacă toți medicii ar fi ca el, femeile ar fi mai curajoase privind schimbările si îmbunătățirile lor😌❤️! In urma experienței mele, ceea ce l-a diferențiat dincolo de competența medicală, a fost felul în care a avut grijă de mine, nu doar de partea fizică, ci și de cea sufletească. Pentru mine, a fost un doctor cald și empatic, un om sensibil, care m-a ascultat cu adevărat și m-a sprijinit moral. Nu mi-a oferit doar un rezultat estetic SUPERB, ci și o stare de liniște și o încredere profundă în mine. Modul lui de a comunica m-a făcut să mă simt înțeleasă și în siguranță, iar fiecare discuție a părut mai degrabă o conversație sinceră cu un prieten decât o simplă consultație. Rezultatul experienței mele cu domnul doctor este mai mult decât unul estetic, mi-a demonstrat ca schimbarile estetice nu inseamna exagerare, ci frumusețe adaptată tiparului meu. Îi mulțumesc din suflet pentru rezultatul minunat, felul în care m-a făcut să mă simt și pentru siguranța pe care mi-a oferit-o. Un medic rar, un om deschis și autentic, al cărui pacientă sunt mândră să fiu.❤️🙏
Am avut intervenție de blefaroplastie superioară și inferioară. Am ascultat recomandarea dl. doctor de a face aceste intervenții etapizat, superioară si inferioroară. Îl recomand cu multă încredere pe domnul doctor Issa Raid. Un profesionist desăvârșit, atent la detalii și extrem de empatic. Rezultatul blefaroplastiei este exact așa cum mi-am dorit: natural și reușit. Mulțumesc din suflet!
Recenzii de pe Google.
Cere o programare
Acest salon nu și-a activat încă programările online pe Proga. Lasă-ne datele tale și îi transmitem cererea prin SMS.