Am avut o experiență dezamăgitoare cu Alessia. Înainte de programare, am specificat foarte clar că nu doresc vopsea permanentă. A fost o decizie bine gândită, bazată atât pe sensibilitatea scalpului meu, cât și pe faptul că nu voiam să intru în ciclul de întreținere și efectele pe termen lung pe care le are vopseaua permanentă asupra părului. Alessia este o persoană foarte plăcută, însă am simțit că preferințele mele nu au fost ascultate. În loc să fie respectată alegerea mea, a existat multă insistență pentru a-mi vopsi părul permanent. În cele din urmă am acceptat doar pentru că aveam nevoie să arăt bine pentru un eveniment important și voiam să mă bucur de o experiență relaxantă la salon, nu să port o dezbatere despre ce ar trebui să fac cu propriul meu păr. La câteva săptămâni după vizită, mă confrunt exact cu problemele pe care încercam să le evit. Culoarea s-a oxidat, rădăcinile sunt deja foarte vizibile, iar diferența dintre culoarea mea naturală și cea vopsită este evidentă. Știu foarte bine cum reacționează părul meu, deoarece de-a lungul anilor am folosit de multe ori vopsea semipermanentă la alte saloane profesionale cu rezultate foarte bune. Mesajul meu este simplu: atunci când un client cere ceva în mod clar, de obicei există un motiv în spate. Un profesionist poate oferi un sfat, însă nu ar trebui să insiste până când clientul renunță la propria alegere. Am ales să merg la Alessia pentru că îi urmăream munca pe Instagram și aveam încredere în ea, însă, din păcate, am plecat cu sentimentul că nu am fost ascultată. Mai multă atenție la dorințele clientului ar face o diferență enormă.
Recenzii (310)
Vezi toate pe Google Maps ↗Am fost la tuns la Valentina. Pe langa faptul ca a facut o treaba minunata mi-a dat si sfaturi despre rutina de par cret. Buclele se aseaza mult mai bine acum. Sunt foarte multumita de rezultat.
Prima vizită la Simona și sunt absolut îndrăgostită de rezultat! 🤩 Culoarea a ieșit superb, exact pe gustul meu, iar părul arată senzațional. Se vede pasiunea și atenția pe care o pune în ceea ce face. M-am simțit minunat și abia aștept următoarea programare! O recomand din toată inima! ❤️
Am fost la Valentina pentru a ma face de la o baza de saten deschis(par natural) la un balayage blond. Am plecat din salon cu parul mai inchis decat venisem, iar varfurile erau portocalii nu blonde. Mi a deschis doar varfurile si pentru asta m a costat 1500 lei. Am incercat sa vorbesc cu ea de mai multe ori ca sa i zic ca nu ma simt bine asa, ca nu este ceea ce am cerut si nu seamana deloc cu pozele pe care i le am aratat, nu si a asumat nimic si a zis ca data viitoare ma face cum vreau eu. Tot pe banii mei. I am spus si sa vin sa mi vada parul cum e dupa o singura spalare ca mi a curs toata vopseaua din el si a zis ca este plecata. Evitati aceasta fata, este mai mult reclama pe instagram si tiktok, asa m am pacalit si eu. Iar legat de review uri, dupa ce mergi la ele te roaga sa le dai review bun. Apoi am mai vorbit cu fete legat de acest salon si au avut o experienta asemanatoare. Aveti grija fetelor!
Locația superbă, fetele si mai superbe iar de Alessia ce sa zic....jos pălăria,te ador si mulțumesc mult!🥰
Recenzii de pe Google.
Cere o programare
Acest salon nu și-a activat încă programările online pe Proga. Lasă-ne datele tale și îi transmitem cererea prin SMS.