Am participat recent la un curs organizat Oby Ink academy, și pot spune sincer că a fost o experiență foarte frumoasă. Sunt la început de drum, nu mă consider încă profesionist, dar am încercat să folosesc corect contextul și să învăț cât mai mult — iar aici chiar am reușit. M-am simțit foarte bine în acest studio, atmosfera a fost plăcută și prietenoasă. Am învățat multe lucruri utile, iar totul a fost organizat foarte bine. Oby și artiști invitați, au fost răbdători, înțelegători și niște adevărați mentori. Se vede că îi pasă de oameni și de evoluția lor. Toată experiența m-a ajutat mult și cred că va conta în dezvoltarea mea pe viitor. Oamenii din studio sunt sociabili, clienții respectuoși, iar nivelul de profesionalism este ridicat. Consider că este unul dintre cele mai bune centre din Iași, dacă nu chiar din România. Recomand salonul cu încredere și dacă aveți de gând să începeți o carieră în lumea tatuajelor este locul potrivit!
Recenzii (414)
Vezi toate pe Google Maps ↗Am fost la acest salon pentru primul meu tatuaj și pot spune că a fost una dintre cele mai frumoase experiențe. Mă bucur enorm că am ales acest loc și că am avut norocul să întâlnesc oameni atât de profesioniști, atenți și pasionați de ceea ce fac. Îi mulțumesc în mod special @moniqtattoo pentru răbdare, sfaturi și pentru faptul că m-a făcut să mă simt în largul meu pe tot parcursul procesului. Rezultatul a fost peste așteptările mele, iar experiența în sine a fost una excelentă de la început până la final. Recomand cu toată încrederea acest salon oricui își dorește un tatuaj realizat la cele mai înalte standarde. Cu siguranță mă voi întoarce mai curând decât mă așteptam pentru următorul tatuaj! ❤️
O recomand din tot sufletul pe Sabina Bogdan☺️este o persoană minunată, foarte profesionistă și extrem de atentă la nevoile fiecărui client. Din primul moment m-a făcut să mă simt relaxată, confortabil și în siguranță, iar atmosfera creată de ea este una foarte plăcută. Se vede că pune suflet în ceea ce face și acordă atenție fiecărui detaliu. Experiența a fost peste așteptările mele, iar rezultatul m-a făcut foarte fericită. O recomand cu cea mai mare încredere tuturor fetelor care își doresc servicii de calitate și o experiență plăcută.
Nu am apucat sa vad cat de buni sunt deoarece am avut parte de o primire aroganta si neplacuta, in final fiind condus in afara sediului chiar de administratorul Ezariu (Obi) pentru faptul ca am solicitat sa vad contractul de prestari servicii care urma sa il inchei. Pretul fixat nu a fost clar stabilit (ba spunea ca e complexitatea, ba ca e dimensiunea), in fine, cum si-au evaluat ei munca asa au stabilit pretul, nu am comentat nimic. Mi-au cerut un avans de 30% sa il achit pe un cont de Revolut si mi-a fost in vedere ca se pierde daca nu ma prezint. Asadar, am solicitat contractul de servicii sa vad cum reglementeaza avansul si serviciile oferite, garantia, dar aici dl Ezariu si-a luat foc si mi-a spus ca nu ma serveste, ca astea sunt politicile lor si m-a luat de mana si m-a dat afara. Daca sunteti ok cu atitudinea aceasta, este decizia voastra.
Am fost astazi la salon pentru realizarea unui tatuaj. La scurt timp dupa ce am inceput am fost deranjat de dl. Ionut Socol (care a lasat recenzie la randul lui), cum ca este nemulțumit de procentul avansului, cum ca vrea nu stiu ce contracte de prestari servicii si ca el e foarte sensibil la durere si nimanui nu-i pasa. Toate astea spuse pe un ton iritant si agresiv. E perfect normal ca orice prestator de servicii sa isi selecteze clientela, si mi se pare normal sa fii condus catre iesire cand faci figuri pe stomacul gol. Acum revenind la experienta mea.. am avut onoarea sa stau de vorba cu un colectiv tanar, glumet si timpul a trecut foarte repede. Tatuajul a iesit cu mult peste asteptarile mele si tin sa ii multumesc lui Baciu pentru creativitate si implicare. 🫶 P.S: A durut ? Da.. daca nu doare nu merita 🙏
Recenzii de pe Google.
Cere o programare
Acest salon nu și-a activat încă programările online pe Proga. Lasă-ne datele tale și îi transmitem cererea prin SMS.