AcasăSuceava Masaj

Sia BucovinaListare automată

Strada Sfânta Maria 3, 725300 Gura Humorului · Suceava

5.0 (38 recenzii pe Google)

Sia Bucovina
Sia BucovinaSia Bucovina
Ești proprietarul acestui salon? Revendică-l gratuit în 2 minute — primești programările online, statistici și control complet asupra profilului. Revendică profilul →
Irina Bondar

★★★★★ · acum 3 luni

Am avut o criza lombara severa, cu durere foarte puternica pornita din fesa si care cobora pe exteriorul piciorului drept pana in gamba, in contextul unor probleme confirmate prin RMN la nivel lombar. Dupa multe zile dificile si mobilitate redusa, am ajuns la acest cabinet aproape fara speranta. Inca de la primele sedinte am simtit ca sunt pe maini profesioniste. Mi-au fost explicate clar cauzele durerii, iar tratamentul a fost adaptat exact situatiei mele. Dupa doar doua sedinte, durerea s-a redus vizibil, am inceput sa ma pot deplasa mult mai usor, iar presiunea si durerea pe piciorul drept s-au diminuat considerabil. Am apreciat foarte mult profesionalismul, rabdarea, atentia si modul uman in care am fost tratata. Pentru cine trece prin dureri lombare, sciatica sau hernie de disc, recomand cu toata increderea acest cabinet. Pentru mine a facut o diferenta reala intr-un moment foarte greu.

Ciobâcã Alexandru

★★★★★ · acum 8 luni

Ceva senzational. Am facut programarea telefonic pentru doua persoane. Ionut, s-a adaptat programului meu reusind sa ne primeasca la ora 8 dimineata. Pot spune ca a fost cea mai dementiala sedinta de masaj terapeutic. (Fac masaje destul de des). Nu vreau sa sune pompos, insa este de departe cel mai bun masaj. Recomand tuturor macar o sedinta daca nu au timp de mai multe. De abia astept sa revin

serediuc anca

★★★★★ · acum un an

Recomand cu drag! Spatele meu nu s-a simțit de ani buni atât de relaxat. Profesionalismul este la el acasă, atmosfera este plăcută și impecabilă, iar Ionuț are cele mai terapeutice mâini. Top peste tot ce am încercat pana acum!🔝

Andrei Mareniuc

★★★★★ · acum 2 ani

Sia Bucovina este un centru de terapie renumit pentru calitatea excepțională a serviciilor sale. Echipa este condusă de un terapeut dedicat, care pune accent pe dezvoltarea profesională continuă, instruindu-se alături de unii dintre cei mai recunoscuți specialiști în domeniu. Acest angajament față de excelență se reflectă în modul în care terapeutul abordează fiecare caz, oferind soluții personalizate care răspund nevoilor unice ale fiecărui client. Diferențiatorul principal al Sia Bucovina constă în abilitatea de a crea un mediu sigur și primitor, unde clienții se simt confortabil să își exprime emoțiile și problemele. Terapeutul se distinge prin empatie, răbdare și o înțelegere profundă a complexității umane, aspecte care contribuie semnificativ la procesul de vindecare. Feedback-ul clienților reflectă în mod constant nivelul înalt de satisfacție, mulți dintre ei evidențiind progrese remarcabile în parcursul lor terapeutic. Se observă o îmbunătățire a calității vieții, o mai bună gestionare a stresului și o creștere a încrederii în sine, rezultate care subliniază eficacitatea abordării personalizate. În concluzie, Sia Bucovina se remarcă printr-o dedicație neclintită față de excelența în terapie, angajamentul față de formarea continuă și capacitatea de a oferi soluții personalizate care aduc schimbări pozitive semnificative în viețile clienților. Este un loc unde profesionalismul întâlnește compasiunea, creând un spațiu ideal pentru creștere personală și vindecare.

Daniela Hera

★★★★★ · acum 2 ani

Recomad cu toată încrederea ! Veți beneficia de beficiile unui masaj făcut de un profesionist. Și dacă vreți să vă simțiți și mai bine , nu ezitați să încercați o ședință de drenaj limfatic făcut de un aparat performant! Totul este la superlativ:ambientul, specialistul și dăruirea! Felicitări!

Recenzii de pe Google.

Cere o programare

Acest salon nu și-a activat încă programările online pe Proga. Lasă-ne datele tale și îi transmitem cererea prin SMS.